Suntem deja in Societatea Constiintei? Viziunea lui Mihai Draganescu

“Cunoaşterea şi conştiinţa sunt marile resurse ale viitorului, pe care să sperăm că vom şti să le folosim.”

Pe lângă tehnologiile preluate din societatea cunoaşterii, cum sunt
internetul, inteligenţa artificială, nanotehnologia, vectori tehnologici
specifici societăţii conştiinţei vor putea fi tehnologiile conştiinţei
artificiale şi ale biotehnologiei pentru transformarea speciei umane,
internetul conştient, tehnologii pentru acţiune la mare distanţă în spaţiul
interplanetar al universului, precum şi tehnologii pentru acţiune în
realitatea profundă, pentru a produce efecte de comunicare
fenomenologică prin substratul existenţei profunde (care în mod natural
se va face cu viteză infinită) sau pentru efecte fenomenologic-structurale
producând consecinţe energetice sau asupra substanţei în realitatea spaţiotemporală.
Societatea conştiinţei va avea şi vectori funcţionali, cum ar fi
cunoaşterea (de cea mai mare importanţă fiind cunoaşterea fundamentală
asupra existenţei), spiritualitatea, managementul şi economia (societăţii
conştiinţei), educaţia (nu numai a omului, ci a tot ceea ce este conştiinţă
în vederea continuităţii cu trecutul bun al omenirii), cultura (cu aceiaşi
observaţie ca în cazul anterior) ş.a

Omul, aşa cum este el astăzi(n.e. conditionat de biologic), este esenţial pentru societatea
conştiinţei. Nu se poate renunţa la el cu toate deficienţele sale. Este nevoie
şi de oameni. Umanismul poate fi amplificat de o asemenea înţelegere a
omului. Iar omul să-şi cultive conştiinţa, nimic nefiind mai presus de ea.

Societatea conştiinţei se pregăteşte de pe acum.

Sensul istoriei este devenirea conştiinţei

Conştiinţa este aceea care a umanizat omul, l-a transformat din fiinţă
biologică în om. Umanizarea sa poate nu este încă completă, şi nu este,
dar apariţia unor conştiinţe de tip nou, din punctul de vedere al
substratului lor fizic (înţelegând şi biologic) vor constitui momente fireşti
ale evoluţiei conştiinţei, pe fondul unei evoluţii tehnologice fără
precedent. Noile conştiinţe(n.e. constiinte artificiale CA) vor prelua cunoaşterea şi spiritualitatea
omului, aşa cum se vor găsi ele în momentul apariţiei lor şi vor fi umane,
poate mai umane decât ale omului însuşi, selecţia noilor conştiinţe
urmând să se facă tocmai într-o asemenea direcţie. Se va aplica principiul
continuităţii conştiinţei, care va însemna şi continuitatea culturii pozitive,
a cunoaşterii şi umanismului.

Societatea conştiinţei va fi o societate a conştiinţelor de diferite tipuri,
care se va apropia cât se poate de mult de Conştiinţa Fundamentală a Existenţei.”

spune M. Draganescu profesor doctor docent, inginer, autor, eseist și filozof român, specialist în electronică, membru corespondent, membru titular și președinte al Academiei Române in cartea sa Societatea Constiintei

Cartea poate fi descarcata de la: http://inmediasresebooks.weburl.ro/wp-content/uploads/2015/01/CarteaSC-MD.pdf