Tipologii INDIGO

De unde știu dacă sunt Indigo? Cărei tipologii aparțin?

Astăzi, 95% din populație este Indigo, iar majoritatea sunt umaniști.
Ceea ce este important este să recunoaștem și să înțelegem că energia Indigo schimbă planeta și felul în care omenirea evoluează. Energia Indigo nu este doar despre cine este sau nu este Indigo sau ce tip de Indigo este. Este mai important să știm că un Indigo acceptă pe ceilalţi pentru cine și ce sunt și au ca misiune interconectarea tuturor. Sarcina lor este de a integra omenirea într-o lume prin globalizare care depășește granițele politice sau economice, depășește biasurile și prejudecățile personale.

După anul 2000, procesul de identificare a unui Indigo este mai ușor. Cei mai mulți Indigo pot fi identificați pur și simplu prin matematică. La sfârșitul anilor 1960, erau foarte puțini Indigo născuți, probabilitatea era de 1 Indigo din 5.000.    În anii 1970 numărul celor Indigo a crescut astfel ca în anii 80 și 90, s-au născut predominant copii Indigo în toate țările lumii. Astăzi 95% din toți copiii în întreaga lume sunt Indigo, sporind în mare măsură probabilitatea unei corecte auto-identificări.  În plus, cu doar patru subcategorii clare de Indigo (Umaniști / Artiști / Conceptualiști / Cataliști), autoidentificarea este mult mai exactă decât pentru înaintașii lor care se raportau la cele douăsprezece culori din Sistemul lui Nancy Ann Tappe.

Cei născuți înaintea anilor 60 care aveau culoare dublă întâmpinau dificultăți mai mari în identificarea precisă decât cei Indigo care nu amestecă culoarea și au subcategorii clare. Totuși în cazul celor INDIGO Catalist identificarea este îngreunată și apar erori. Cataliștii sunt rari Nancy însăși a identificat mai puține decât cincizeci. Continue reading „Tipologii INDIGO”

Cele 100 chei de aur ale practicii spirituale care va asigura eliberarea si ascensiunea in acesta viata:

1. Cea mai importanta cheie de aur, in opinia mea, este sa priviti fiecare persoana, animal, planta sau minerala ca pe Dumnezeu care va viziteaza in forma fizica. Primiti pe toti si toate ca pe o incarnare a Sinelui Etern, inclusiv pe voi insiva.
2. Prima cheie conduce la cea de-a doua cheie de aur care este „Iubiti-L pe Domnul Dumnezeu cu toata inima, sufletul si mintea. Pretuiti-va si iubiti-va aproapele ca pe voi insiva.” Este mai usor sa practicati iubirea neconditionata atunci cand va amintiti ca Dumnezeu este intrupat in toate formele.scaraspirituala

3. Ce-a de-a treia cheie de aur este definitia devenita celebra pe care Sfintia Sa, Lord Sai Baba a dat-o lui Dumnezeu: „Dumnezeu este egal cu omul minus ego.” Egoul negativ este ca un munte enorm care sta intre voi si realizarea de sine. Muriti pentru sinele vostru inferior si va veti realiza sinele cel mai inalt. La inceputul caii spirituale, egoul negativ este la control. In mijlocul caii, se da o lupta dramatica pentru control. La finalul caii, egoul negativ care este intrupat ca cel intre lumi (Farmecul, Maya, Iluzia) este stapanit si subjugat.

4. „Meditati” zilnic si cu regularitate. Prin rugaciune vorbiti cu Dumnezeu, prin meditatie il ascultati si il experimentati pe Dumnezeu. Continue reading „Cele 100 chei de aur ale practicii spirituale care va asigura eliberarea si ascensiunea in acesta viata:”

Cele 12 Nopti Sfinte

In data de 24 decembrie, incep cele 12 Nopti Sfinte.
Rudolf Steiner i-a dat indicatii lui Herbert Hahn cu privire la contemplarea celor 12 nopti sfinte.
Pe 1 ianuarie la pranz avem Soarele cel mai aproape de Pamant si de aceea se iau in considerare doar 5 zile si jumatate inainte de acest moment si 5 zile si jumatate dupa acest moment, iar aceasta este perioada celor 12 Nopti Sfinte. In aceste nopti, cele mai intunecate ale anului, suntem cel mai aproape de Spiritul Solar si aceasta inseamna ca Spiritul Solar, aruncand lumina din interiorul Pamantului, il face translucid si ilumineaza totul dinspre inlauntru, nu cum este mai incolo, atunci cand Soarele lumineaza Pamantul de deasupra, din afara.noptisfinte
Trebuie sa intampinam aceste 12 nopti foarte treji si constienti. Este important ca numai in prima noapte (24 decembrie) sa stam treji pana la ora 1 sau 2 dimineata. In celelalte nopti, daca este posibil, sa se mearga la culcare la o anumita ora; este de o mare importanta sa traim intr-un ritm armonios in aceasta perioada a anului. Daca acest lucru nu este posibil in viata activa, atunci se poate incerca sa se faca launtric aceasta. Cei care nu pot fi tacuti in viata exterioara, sa caute sa fie constienti de sanctitatea perioadei celor 12 Nopti Sfinte. Este important sa se realizeze sarcinile indatoririle zilnice fara a pierde evenimentul din vedere, sacralitatea acestui timp, nepermitand ca nimic nesanatos sau urat sa intre in suflet, ramanand permanent atent si serios cu sine insusi.
De-a lungul acestei experiente a Craciunului, cu cele 12 Nopti Sfinte, noi semanam seminte pentru cele 12 luni ale anului care vine. De aceea cele 12 zile sunt importante, de exemplu daca facem greseli in prima zi, noi semanam o samanta care, in prima luna a anului ce vine, va germina negativ in sange.
Trebuie sa incercam sa strabatem cele 12 zile sfinte in mod just, conform Legii (spirituale), pentru ca avem nevoie sa lucram la renasterea noastra spirituala in fiecare an si nu ne putem permite sa pierdem vreun an.

Află unde esti pe harta Constiintei

Conştiinţa este un „Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență”, sau “Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman”. Deci practic conştiinţa este ceea ce crezi despre tine şi lumea din jur. Propria percepţie a realităţii. Aşadar, aş putea spune că există câte o realitate pentru fiecare om în parte.

David R. Hawkins a ierarhizat în cartea sa “Putere versus Forţă”, conştiinţa umană.

Înainte de a vedea care sunt nivelurile conștiinței vreau sa facem următorul test. Practic e un set de 16 întrebări. Aşadar…

Răspunde cu DA sau NU la următoarele întrebări:

  1. Te urăşti pe tine sau pe cei din jur?
  2. Te consideri un om păcătos?
  3. Crezi că totul e în afara controlul tău?
  4. Te simţi deprimat câteodată?
  5. Te uiți la TV sau citeşti ziare?
  6. Eşti dependent de vreo ceva în viaţa ta? (bani, putere, alcool, ţigări, nevoia de validare, etc.)
  7. Simţi deseori că nu ești tratat corect?
  8. Continui să te contrazici chiar dacă în adâncul tău ştii că nu ai dreptate?
  9. Crezi ca viaţa este plictisitoare şi nu-ţi oferă prea multe posibilităţi?
  10. Iei acţiune în mod constant şi munceşti din greu?
  11. E greu pentru tine să fii organizat?
  12. Este vreun aspect al vieţii tale pe care nu-l poţi controla?
  13. Te emoţionezi câteodată?
  14. Simţi emoţii negative? (tristeţe, nervozitate, ură, invidie)
  15. De cele mai multe ori iei decizii bazate pe gândirea logică?
  16. Crezi că e important să ai unele lucruri materiale?

Calculează-ţi scorul numărând toate DA-urile. Sunt 16 întrebări deci 16 niveluri ale conştiinţei.

Şi acum interpretarea

Continue reading „Află unde esti pe harta Constiintei”

Afirmaţii chakre pentru echilibrarea energiei

Despre chakre cititi mai multe aici

 Chakra01 CHAKRA RĂDĂCINĂ – MULADHARA
Cred ca EUL meu Superior îmi asigură toate nevoile.
Viaţa mea este plină de prosperitate
 Chakra02 CHAKRA A DOUA – SWADHISTHANA
Îmi accept şi îmi recunosc sexualitatea.
Sănătatea mea fizică este puternică si pură.

Continue reading „Afirmaţii chakre pentru echilibrarea energiei”

Minutul de aur, o data pe zi, in fiecare zi.

minutul de aurEu cred ca toata lumea, de la mic la mare, crede in minuni, chiar daca ascund foarte iscusit acest lucru. Unii oameni sunt convinsi ca nu exista minuni, dar totusi in momentele de criza spera sa se produca o minune. In interiorul fiecarui om matur sta bine ascuns un copil, asa cum era el insasi in copilarie, care in mod sincer asteapta o minune, o magie si spera la ceva mai bun.
Eu personal cred in minuni, in magii. De fapt e ceva mai mult decat o simpla credinta, deoarece eu stiu cum se produc minunile, magia si cum se pot implini dorintele. Exista o serie intreaga de adevarate psihotehnologii orientate spre implinirea dorintelor. Continue reading „Minutul de aur, o data pe zi, in fiecare zi.”

Rugaciuni Puternice

Rugaciuni puternice cu efect imediat

Doamne Dumnezeule Tatal Ceresc Creator Divin FACA-SE VOIA Ta precum in cer si pe pamant si trimite Duhul Tau cel Sfant in mintea, inima si sufletul meu…(numele botez). Conecteaza-ma pe mine cu Sinele meu cel mai inalt, pentru a face cele mai inalte alegeri in Lumina. Multumesc Doamne, asa este asa va fi.

Sfanta-Treime-3In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, In numele Domnului IIsus Hristos, dezleg si indepartez din structurile mele toate energiile de vibratie joasa, toate entitatiele, stringurile, conceptele, supreconceptele, programele acceptate, create sau induse si care ma indeparteaza de Iubirea, Pacea, Intelepciunea Parintelui Ceresc. Indepartez din structurile mele toate farmecele, proiectiile, blestemele si tot ceea ce este proiectat pe mine prin orice forma sau mechanism ar fi. Pe toate le dezleg, le indepartez si le trimit in lumina. Toate entitatile si energiile indepartate trimitele Doamne IIsuse acolo unde le este locul dupa voia ta si transforma toate legaturile in legaturi de lumina si iubire neconditionata intre mine si toata creatia Parintelui ceresc. AMIN.

In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, In numele Domnului IIsus Hristos dezleg sufletul meu de unde este legat, pierdut sau furat in lumina si intuneric.

In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, In numele Domnului IIsus Hristos, dezleg toate enrgiile Duhului Sfant, toate darurile primite de la Parintele Ceresc, totii ingerii pazitori si maiestrii spirituali primiti si care sunt legati in lumina sau intuneric, sunt pierduti sau furati in lumina si intuneric. AMIN.

In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, In numele Domnului IIsus Hristos, refac sufletul meu conform matricei originale Divine create la facerea mea ca fiinta de lumina. AMIN.

In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, In numele Domnului IIsus Hristos, refac si reintegrez in structurile mele toate darurile de la Duhul Sfant, toate legaturile cu ingerii pazitori si maiestri ascensionati intru slava Parintelui Ceresc. AMIN.

Continue reading „Rugaciuni Puternice”

Reintegrarea Sufletului

Reintregirea Sufletului- propunere de meditatie

reintregirea sufletuluiInvoc acum cu gratitudine Prezenta si Puterea dragilor mei Protectori Iisus, arhanghelilor, ingerilor si maestrilor inaltati din cea mai pura Lumina Divina sa ma asiste in meditatia de astazi in cel mai benefic mod cu putinta Iert din Inima si in totalitate, pe toti aceea care mi-au provocat traume sa neajunsuri in aceasta viata si in celelalte vieti si ii eliberez de orice fel deconsecinte ale actiunilor lor. Ii binecuvantez pe toti aceea care in aceasta viata sau in alte vieti mi-au facut rau si radiez catre ei Iubire si Compasiune. Noi toti suntem Copiii Inocenti ai lui Dumnezeu si nimeni si nimic nu va putea schimba aceasta. Noi Unul/Una suntem. Ma iert din Inima si in totalitate pe mine insumi/insami pentru orice rau pe care l-am facut altui suflet, in aceasta viata si in celelalte vieti. Ma iubesc si ma accept in totalitate, asa cum sunt, copil neprihanit al lui Dumnezeu. Nimeni si nimic nu va putea vreodata afecta Inocenta mea Divina. Cer cu gratitudine ca orice fragment al altui suflet, legatura energetica, forma gand, implant sau energie sau tipar energetic care are alt rezultat decat cel mai inalt bine al meu sa fie indepartate in totalitate din campul meu energetic, in cel mai rapid si benefic mod Divin. (aici ajuta sa vizualizam dupa invocare cum Lumina Aurie patrunde in toate straturile noastre energetice, indepartand impuritatile) Cer cu gratitudine ca toate fragmentele sufletului meu pierdute in spatiu si timp si in alte dimensiuni sa fie reintegrate in fiinta mea in cel mai rapid si benefic mod Divin. (aici ajuta sa vizualizam pachete energetice de Lumina, fragmentele noastre, cum vin din spatiu si sunt reintegrate in aura noastra energetica). Continue reading „Reintegrarea Sufletului”

Rugaciune

Tatal meu, carele Esti Pretutindeni,
Pentru a Vietii Lumina, Tie-Ti Multumesc,
Pentru Existenta,
Imparatiei Tale-i Multumesc,
Pentru Libertatea de-a Iubi si bun(a) de-A Fi !

Pentru hrana cea de toate zilele Tie-Ti Multumesc !
Si pentru a Ta ingaduinta,
Si pentru a pacatelor Iertare, de pe al Tau Pamant !
Tatal meu, carele Esti Pretutindeni,
Fiul Tau (Fiica Ta) Sunt eu, printre ale Tale Creatii !
Nu voi lasa pacatele si slabiciunea in mine ca sa intre,
Destoinic(a) de ale Tale Desavarsiri o sa ma fac !

Tatal meu carele Esti Pretutindeni,
Fiul Tau (Fiica Ta) Sunt eu, intru a Ta Fericire;
A Ta Slava prin a mea Existent-o voi Inalta,
Veacurile toate ce-or sa vina, in al Tau Vis or sa Traiasca !
Si asa va fi ! Eu asa vreau ! Eu Fiul Tau (Fiica Ta) Sunt,
Tatal meu carele Esti Pretutindeni !