Există trei situatii principale, responsabile pentru majoritatea dificultăților lor. De departe cea mai frecventa cauză, este supraprotecția și răsfațul în perioada primilor 3 ani de viață. Aceasta este perioada „dulce” a copilăriei când părinții doresc să aibă un bebeluș perpetuu. Fără să fie conștienți de consecințele actelor lor, părinții fac din copilul lor o jucărie, ca și când acesta ar exista doar pentru plăcerea lor. Dacă o minge se rostogolește în afara ariei de prindere a copilului, părintele o recuperează pentru el, chiar dacă copilul dă dovada capacității de a o recupera singur. Astfel, independența sa abia înmugurită este zădărnicită, și copilul este învățat să aștepte servicii de la adulți. În multe alte feluri este pus în centrul atenției și lăsat să facă pe grozavul, pană când îi vine idea de a fi în frunte în toate situațiile și de a aștepta de la ceilalți să se supună și să contribuie la nevoile lui, fără a da nimic în schimb.

Centrarea pe sine devine o atitudine de bază iar, mai târziu în viață, când se așteaptă de la el să împartă sarcinile comune ale vieții, apar resentimentele; își dorește avantajele cu care s-a obișnuit și se așteaptă sa fie scutit de dezavantajele sarcinilor noastre comune.

O a doua sursă de dificultate este o boală timpurie, sau o slăbiciune organică. Boala pune întotdeauna copilul în centrul unei anxietăți crescute și a grijii. Disconfortul resimțit din cauza propriului corp și teama arătată de părinți, pot conduce un copil spre centrarea pe sine. Copilul dobândește atitudinea de a fi o persoană „prețioasă” care merită mai multă grijă decât alți copii. Chiar dacă își recuperează sănătatea, poate ramâne agățat de ideea că este exonerat de la a arăta interes față de alții și se simte neglijat în situația în care sunt așteptate servicii sau activități independente din partea lui. Este ușor pentru el să devină un „invalid profesionist” atunci când se confruntă cu probleme care solicită contribuția sau adaptarea sa. Învață să își ofere „simptomele” ca alibiuri pentru sine și ca motive pentru care ar trebui să ne transfere nouă povara sa.

O a treia sursă de dificultate este neglijarea sau ura exercitate asupra copilului. Doar puțini copii sunt cu adevărat neglijați chiar dacă mulți nu sunt plăcuți de părinții lor. Dar un copil nedorit dobândește timpuriu impresia că este exclus de la dragostea părinților săi. Orice copil care se simte subevaluat tinde să devină centrat pe sine și nesocial; va încerca „să se iubească pe sine” dacă va considera că celorlalți nu le pasă suficient de el. Atmosferă creată în urma unui divorț sau a certurilor dintre părinți, în care copilul nu se simte plăcut, este baza eșecului multor copii de a dezvolta atitudinile unui bun semen. Mult um im Sursei