Omul primitiv a trăit într-o civilizaţie a imaginii suprapuse pe un conţinut. Faţă de acest conţinut, mintea omenească a construit imaginarul: o lume de vise, imagini, proiecţii, închipuiri. Curând vom trăi însă într-o lume de imagini fără conţinut, imagini prelucrate, adăugate, virtuale. Ni se livrează permanent pe stradă, la televizor, pe internet tot felul de imagini prefabricate, modele, ersatz-uri de imaginar. Atunci şi personalitatea noastră slăbeşte, imaginaţia la fel, capacitatea noastră de a visa, de a crea scade şi ea. Internetul vine din ce în ce mai aproape. Întâi era pe computer, apoi a ajuns pe telefon, acum există deja şi în ochelarii Google. În curând, vom trăi cu totul în această lume a imaginarului. Îi place creierului nostru lumea virtuală? Nu ştim, un lucru e însă sigur: îl condamnă la o lene colosală. Îi oferă totul de-a gata. Funcţionează exact ca drogurile. Senzaţia nu mai vine de unde ar trebui să vină, adică dinspre simţuri spre creier, unde creierul să o prelucreze. Drogul (ca şi internetul) întrerupe acest circuit normal, iar plăcerea se creează direct în creier, nu mai are o sursă reală, nu mai rezultă din simţuri, din contactul cu lumea adevărată, ci din efectul unei substanţe chimice asupra creierului, care ne dă senzaţii artificiale. Internetul e un paradis artificial, cum l-ar fi numit Baudelaire. Toate aceste schimbări profunde care se produc, trăitul artificial fără aderenţă la realitate, alienează fiinţa umană, o însingurează şi îi provoacă depresia.