Politica incepe cu politetea

image-2012-05-9-12210928-46-mihai-maciDar, odată ce ne-am întâlnit lucrurile ar trebui să dobândească consistenţă şi să ieşim de zub zodia hazardului pentru a intra în aceea a făptuirii comune. Aşa să fie oare? Pentru ca întâlnirea să genereze o istorie comună, e necesar ca cei cărora le e dată să fie – ambii – deschişi faţă de ceea ce li se dă în întâlnire. Prima trăsătură a vieţii comune e disponibilitatea – prezenţa reală alături de ceilalţi. Ori ceea ce e straniu în lumea noastră e faptul că, în general, oamenii sunt foarte indisponibili. Fiecare e, tot timpul, ocupat; are probleme, trebuie – în mod imperios – să ducă la capăt ceva. Asta nu-l împiedică să iasă în public, ci doar îl face nelocalizabil: e şi nu e acolo. Când îi vorbeşti, nu ştii niciodată dacă e atent la tine sau la unul din multele lui filme interioare.[..].A te implica în ceva înseamnă a participa, a pune în joc ceva din tine, a te expune şi – finalmente – a fi fragil.

Comuniunea cu ceilalţi se bazează tocmai pe această punere în comun a fragilităţii fiecăruia….În acest sens, ceea ce primează este ceea ce avem în comun şi, în mod particular, medierea universală pe care o face cu putinţă limbajul. A te exprima îngrijit, a numi adecvat ceea ce cauţi a sesiza, a păstra dialogul deschis ca o invitaţie adresată celuilalt de a-şi formula propria lui poziţie, a cultiva relaţia pe care dialogul o articulează – toate acestea sunt virtuţi civice prin excelenţă.[…]Trăim cotidian într-un excedent al neîncrederii – nu doar în ceilalţi, ci şi în noi înşine.

De unde nevoia permanentă de a supralicita, ceea ce face să primeze nu comunul, ci diferenţa. Lumea noastră nu are discreţia unui loc liniştit, propice meditaţiei asupra a ceea ce ne leagă, ci e investită cu ostentaţia unor particularisme exarcebate care ajung să-şi reprezinte, caricaturizându-l, purtătorul. spaţiu public ca spaţiu al întâlnirii şi al dialogului. Iar acestea, la rândul lor, prespun, disponibilitatea, atenţia, răbdarea, rigoarea gândirii, acurateţea formulării, eleganţa exprimării, deschiderea spre prezenţa şi cuvântul celuilalt, onestitatea angajării, seriozitatea susţinerii angajamentului, umorul care polizează asperităţile şi generozitatea care anticipă viitorul.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie unuia acestea mi se par valorile civice fundamentale, cele pe care se poate construi o viaţă politică articulată. Cândva erau subsumate termenului de politeţe. Şi această politeţe era începutul politicii. La fel cum civilitatea era începutul civilizaţei. Ceea ce trebuie să decidem, fiecare dintre noi şi toţi împreună, este dacă acel timp este înapoia sau înaintea noastră.

Mult um im Sursei