Nimeni nu e obligat sa citeasca ori chiar sa si inteleaga ce scriu eu. Din punct de vedere al energiilor Yin si Yang, mare parte suntem dezechilibrati intr-un sens sau altul. De pilda, cele mai multe femei sunt prea feminine (vulnerabile, moi, sensibile, pasive, nehotarate, etc.) o parte mai mica sunt prea masculine, cei mai multi barbati sunt prea masculini (ambitiosi, tari, reci, activi, hotarati) o parte mai mica sunt prea feminini. Natural si normal vorbind, si femeia si barbatul trebuiesc sa fie si asa si asa, deci pe ambele laturi. Datorita acestui fapt, fuziunea dintre cele doua tipuri fundamentale de energie s-a diminuat asa de mult, fara sa ne dam seama, ne indepartam de adevarata Iubire, prin care s-a creat absolut totul, ne indepartam de Inima noastra.
De Pamant ne folosim in mod necorespunzator, perforandu-l cu utilaje gigantice, apoi il sufocam cu asfalt, ciment, beton, imense si intinse constructii urbane, apoi il poluam, distrugem ozonul, si multe altele de genul, fara sa realizam. Nu avem ce cauta inauntrul structurii sale, la fel cum nu am avea ce cauta in mod normal cu ustensile in interiorul organismului uman, intrucat orice dereglare organica se poate restabili prin biorezonanta, chiar si prin unde acustice. Astfel, in loc sa calcam Pamantul, il incalcam ca naturalete si astfel incalcam principale Legi ale Universului. De asemenea, incalcam si legi karmice, tot ale Universului, incalcand liberal arbitru al celuilalt restrangandu-i libertatea nativa. De fapt, incalcarea naturaletii Pamantului este tot o incalcare a Legilor karmice. Monopolizam elemente care sunt ale Pamantului (din pamant), le punem pe acte, ne rezervam drepturi “omenesti” asupra acestora. Am politizat lucrurile pe sistemul: “Asta e a mea, asta e a ta, eu am dreptul, tu nu ai dreptul. Eu trebuie sa fac asa, tu nu trebuie sa faci asa, asta am nevoie, tu nu ai nevoie.” Cream noi “legi” cand nu realizam ca de fapt adevaratele Legi exista dintotdeauna de cand Existam, si ca ele sunt Universale.
Provocam altora suferinte, fara ca noua sa ne pese. Ne izolam constiinta fata de ceilalti, asta pana ajungem in locul fiecaruia pe rand, pe parcurs. Atatea Legi am incalcat si nu stim, nici macar nu mai simtim asta. Noi am uitat Cine suntem. Noi am uitat Adevarul nostru, si trebuie sa ni-l reamintim. Se vor intampla multe cu aceasta planeta, incepand de la dereglarile climatice, cutremure, surpari, scufundari de parti de continente, eruptii vulcanice, bizarerii celeste-atmosferice, pana la diminuarea tot mai mare a campului magnetic al ei, ceea ce va aduce fenomenul numit de mine ca si de altii „Low Gravity”, ceva de genul mersului pe Luna. Cand vom deveni tot mai usori in sarcina de greutate, urmatorul pas acesta va fi, cand vom merge pe Pamant plutind aproape si apoi, batand un pas in jos puternic ori sarind in sus, ne vom putea deplasa ascensional ca si cum am zbura ca-n spatiul dintre planete. Asa se poate controla mult mai usor mica sarcina diminuata astfel incat se poate chiar levita si zbura la sensul propriu. Nu e mult pana acolo intrucat eu unul am avut atatea vise cu acest peisaj fabulos.
Aproape numai printr-un fel de vointa puternica, ori ambitie, puteam sa ma ridic din ce in ce mai sus, tot mai sus, pana ajungeam deasupra constructiilor urbane, deasupra unui oras, privindu-l de sus. Insa pana atunci vom trece prin multe fenomene naturale neplacute si periculoase, asa ca trebuie sa ne pregatim pentru aceste vaste schimbari. Nu trebuie sa ne preocupam de faptul daca asta se va desfasura pe parcursul a putini ani comprimati sau daca se va intampla pe parcursul a mai multi ani, daca se va intampla imediat in curand sau daca se va intampla mai incolo. Ideea este ca se va intampla si nu are rost sa asteptam. Pierderea de timp niciodata nu este utila nimanui.
Ar fi FATAL sa ne lasam pe „pilot automat”, neluand in seama faptul ca TREBUIE sa ne pregatim. Ar fi haos si fatalitate la greu. Sa intelegem ca „ar fi FATAL” sa nu ne pregatim in acest sens inseamna mortalitate pe scara larga in caz de nu ne orientam si nu ne pregatim. Asta inseamna ca multe proiecte in acest sens trebuiesc demarate. Sa realizam asta inainte de a fi prea tarziu. Stiti foarte bine ce s-a intamplat de fiecare data cand anumiti oameni care au avertizat omenirea nu au fost luati in seama. Exact. Si-au pierdut vietile deoarece nu au binevoit a asculta sfaturile enorm de utile. Nefolosindu-se de respectivele sugestii, nu au mai avut cum sa supravietuiasca, deoarece schimbarile radicale ale naturii le facuse fata.
Natura se schimba acum, nu ca ar avea ea ceva cu noi prin aceasta schimbare ci doar ca ea are dreptul sa se schimbe iar noi nu avem dreptul sa ne impotrivim acestui fapt. Nu ne putem impotrivi naturii, este vointa ei iar vointa ei este din vointa Divina (decret divin), binenteles daca putem intelege si accepta asta. Nu putem face altceva, pentru a vietui in continuare pe aceasta planeta, decat sa tinem pasul cu natura ei, conformandu-ne cu schimbarile sale, adaptandu-ne, prin tot ceea ce este necesar de luat ca masura, acestora. Avem de ales fiecare dintre noi, sa o facem sub propria ghidare singuri, ori sa o facem sub ghidarea superioara a Celor de Sus (Elohimii). Pentru cei care aleg sa evolueze, sa schimbe totul spre binele tuturor, intreaga societate, vindecandu-i toate problemele, blocajele si neajunsurile, eradicandu-i toate suferintele ruginite, si sa se protejeze de schimbarile puternice ale naturii Terrei, sub directa indrumare de Sus, de la Confederatia Galactica a Luminii, Familia Galactica, Ierarhia Luminii, Fratia Luminii sau oricum altfel i s-ar mai spune, cerand ajutorul Lor, au acum sansa de a o face prin una din optiunile disponibile pe care eu o expun aici cu mare drag:
DESCARCA si cerceteaza aceasta arhiva. https://www.dropbox.com/s/ecvxuylpwm7j8cc/ABigPicture~~.rar
Stii ce ai de facut – da-l mai departe cator mai multi oameni. Fiecare sa fie liber sa faca ce simte ca poate face placut si util, astfel incat sa fie lasat sa-si manifeste Scanteia Divina care e, desigur, in inima lui. Doar manifestandu-ne Scanteia Divina putem face Voia Sa pe aceasta planeta. Daca ai incredere in tine, inseamna ca trebuie sa ai incredere si in ceilalti. Fiecare are rolul sau pe care si-l simte instinctiv daca este lasat liber, fiind acceptat de catre societate exact asa cum este. Trebuie sa fim cu totii apreciati si iubiti pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce nu putem fi ori nu suntem inca. Sa renuntam la judecata, la pedeapsa, la distructie si sa ne facem bine reciproc, prin bunatate si creativitate. Sa fim pozitivi, chiar daca nu ar fi nicaieri imprejur pozitivitate, sa fim schimbarea pe care vrem sa o vedem in lume.
Sa reflectam pozitivul (placutul) astfel incat sa-l multiplicam si sa-l dezvoltam iar negativul sa-l privim doar ca pe o umbra ce trebuie luminata, deci alchimizata. Intunericul nu are ce cauta inauntrul Luminii. Ci el trebuie expulzat si trimis in exteriorul Luminii. Trebuie ca Lumina sa nu incorporeze niciun fel de intuneric ci Ea sa fie pur Lumina, asadar „plina” de Ea insasi si sa fie cat mai rafinat de sferica. Intunericul sa ramana intotdeauna in afara Ei, in exteriorul Ei, acolo unde ii apartine locul. Va fi normal si logic ca el sa existe acolo in afara noastra, dincolo de noi (Luminile lui Dumnezeu). Dincolo de radiatiile (razele) unei flacari se gaseste intunericul.
Asadar acolo unde nu putem radia, unde razele noastre nu ajung, la marginea acestora, este locul care intunericului ii apartine. Insa atata timp cat Lumina este sferica, Ea este conservata informational prin insasi forma sa uniforma si nu mai interfereaza nicicum cu intunericul, el stand mereu in exterior, izolat, separat. Lumina este Informatie, care poate lua forma armonicelor, forma stringurilor prin care comunica spiritele, Eu-rile noastre, adica noi Insine. Cea mai directa si deplina comunicare se face prin conectarea constiintelor noastre. Un asemenea acces la adevarul celuilalt nu se poate face prin comunicare verbala ci prin interferentele aprofundate (toate contactele care se pot stabili, inclusiv fizic, binenteles), inglobate intr-un fenomen ce il numim Dragoste. Iar fenomenul trebuie sa se desfasoare intre oameni in mod cat mai direct, pe viu, dincolo de orice conditie, criteriu, bariera astfel incat sa se formeze constiinte colective (de grup). Fara acest acces, fara aceste legaturi, nimic nu poate functiona corect si bine.
Ar fi timpul sa incepem sa cream numai karma pozitiva, sa cream DHARMA. Karma este ca un cerc vicios (interdependent). Tocmai de aceea se spune tot mai mult ca suntem interconectati cu totii. Karma este cea care ne interconecteaza. Sa chemam alaturi de noi pe toti cei care rezoneaza cu noi pe relativ aceeasi lungime de unda si sa ne conectam constient intr-un cerc fizic, astral si mental, sa facem hora cea mare. Sa ridicam impreuna acest Cerc la vibratii tot mai inalte. Sa ne Inaltam. Acestea nu trebuiesc citite pe „suprafata” si intelese superficial ci trebuiesc citite, aprofundate si simtite pentru a fi intelese corect.
Mult um im