Poate nu știți asta, dar rata de analfabetism funcțional în rândul elevilor de 15 ani din România este de peste 40%. Unde credeți că se îndreaptă viitorul acestei țări dacă nu vom lua măsuri urgente pentru redresarea sistemului educațional? Tot 40% este și procentul de studenți care se înscriu în anul I de studii și abandonează până la final, fie din probleme financiare, fie din lipsă de îndrumare și consiliere eficientă. Ce părere aveți despre potențialul risipit al acestor tineri?
România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca pondere a populației cu studii superioare, cu un procent de 21,8% din totalul populației cu vârste între 30 și 34 de ani, în timp ce în țări ca Marea Britanie, Suedia sau Finlanda acest procent ajunge la peste 45%. Cum credeți că ne plasează asta ca nivel de educație în Europa? România aloca în 2010 cel mai mic procent din PIB pentru educație din Uniunea Europeană, cu puțin peste 3%, în contextul în care Legea Educației Naționale și Pactul Național pentru Educație – documentul strategic privind educația semnat de toate partidele politice din Parlament în 2008, prevăd alocarea a 6% din PIB. Cine și de ce credeți că are interesul să stea în calea dezvoltării educației din România? Rata șomajului în rândul tinerilor este dublă față de rata pentru întreaga populație, incidența șomajului de lungă durată în rândul tinerilor ajungând în 2013 la 60%.
Ce politici încurajați pentru creșterea angajabilității tinerilor? Sunteți la curent cu alte probleme cu care se confruntă studenții și tinerii români? Cum vă propuneți să le rezolvați? Cum vă propuneți să comunicați cu aceștia? Vi se pare relevantă pentru președintele statului comunicarea cu aceștia?