Un Indigo in manifestare – Raku (Interviu)

93NN: Care sunt personalităţile româneşti care te inspiră? Există în România, în acest moment, o personalitate pe care o admiri sau care te inspiră?

raku: Referitor la sursa inspiraţiei la oameni, împărtăşesc ideile lui Petre Ţuţea. Dar “în afara pieselor prefer să mă aud mai rar” şi să vorbesc mai puţin despre mine. Nu-mi plac interviurile pentru că mă obligă să reformulez brut, în proză lucruri pe care le spun în versuri subtil şi plastic – adică artistic.

NN: De ce nu au loc piesele tale în anumite medii? Crezi că mai există bastioane media necontrolate? “Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă”, spunea G.Orwell. Spune-mi câteva adevăruri pe care oamenii nu ar vrea să le audă sau mai bine zis, sunt ascunse sau omise sistematic de către toate canalele media.

raku: Citeşte o pildă. Apoi ascultă mesajele reclamelor din media. Se vede vreo diferenţă radicală? Sau zi aşa pe post: “Dacă nu îi dai omului de muncă, şi abia se mai ajunge cu banii de întreţinere şi mâncare, şi n-are de impozit, iar statul îi confiscă bunul în schimb, înseamnă că nu există libertate ci sclavie modernă. Libertate în limitele legii, gen: să treci pe aici trebuie să plăteşti, nu e libertate.E o minciună. S-au ridicat românii cu arma împotriva imperiului turc care voia să îi faca robii lui pe români? Da. Se ridică acum românii la luptă împotriva politicianului autohton, ticalos care ne fură sistematic? Nu. Pentru că e dezbinat, needucat, trădător, laş, prost (nu ştie ce putere are când e unit), şi imediat catalogat terorist când el de fapt nu mai vrea să plătească bir unor hoţi, smecheri de partid sau de stat pentru a le asigura burta mare, vile şi maşini de lux. Aşa vor ei să stea treaba şi de aceea ne scriu ei legile ca atare. Şi cam aşa e peste tot pe Terra.” Te difuzează cineva?

NN: Există o teamă că lumea ar putea afla adevărul despre unele lucruri dacă artiştii ca şi tine ar apărea mai des în emisiuni sau ar fi difuzaţi la radio? Cât de tare se resimte cenzura în mediul vostru, al artiştilor care nu ezită să spună lucrurilor pe nume?

raku: Publicul majoritar determină traseul muzicii oricărui artist. Dacă nu te susţine, nu accezi, în anumite medii. Carisma lui Bob Marley a străpuns ca şi Michael Jackson sau 2Pac prin iubire sau spirit revoluţionar în toate mediile, dar muzica lor era completă, universală. Muzica raku vine din underground şi e încă in formare.

NN: Vreau sa vorbim şi despre Roşia Montană-“moşia romană data de pomană”- şi te întreb ce mesaj ai pentru cei care nu înteleg sau refuză să aibă o atitudine faţa de acest “proiect minier”?

raku: Mesaje conspirative transmit conchistadorii aceia cu firmă canadiană care vor să otravească pânza freatică a României, începând cu dezastrul de la Roşia Montana, nu eu. Conspirative pentru că au şpăguit diverse vedete şi oameni influenţi dar ignoranţi, să le susţină cauza, care e în fond criminală.
Eu transmit mesaje sociale: locuitori ai Roşiei, o să muriţi otrăviţi voi, copiii şi nepoţii voştri odată cu apele României, pentru câteva salarii pe care vi le aruncă în bătaie de joc nişte oameni care se închină la profit!

Mesaje politice: dacă vreţi să faceţi minerit cereţi împreună autorităţilor române să deschidă o mină clasică (fără exploatare prin cianuraţie) gestionată de statul român şi mineriţi până vi se face rău! Dar o să aveţi ce bea, fără să vă crească pene, coadă sau fără să vă cadă dinţii de tot, de la vârsta liceului.

Doamne dă-ne minte şi ajută-ne să fim un popor de oameni buni, care să nu ne mai vindem ţara şi semenii străinilor, să nu ne otrăvim unii pe alţii şi nici alţii să nu ne otravească pe noi! Amin! Acestea fiind mesajele religioase. Cum îi schimbă muzica mea pe oameni, trebuie să aflăm de la ei.

Am fost odată la Roşia şi un gospodar de acolo peste curtea căruia prăvăleau ăştia bolovani cu excavatorul, ca să-l strămute, mi-a vorbit cu lacrimi în ochi. Am văzut în el toată suferinţa Daciei de la Burebista până la fratele Carbon. Oamenii aceia mi-au dat să beau lapte de la vaca lor şi să mănânc legume crescute în curţile lor. Şi azi toţi lucizii vin să-mi spună că nu e solul fertil pentru agricultură şi ei dacă nu mineresc, mirene vin reni… simpatici precum domnul preşedinte Constantin Contac la interviu; căutaţi-l pe YouTube!

NN: .În ’89 s-a obţinut cu sânge dreptul la liberă exprimare. Crezi că în 2012 îi aude cineva pe români când strigă sau poporul român s-a resemnat aşa de mult încât nici măcar nu mai ţine cont de drepturile şi libertăţile câştigate în ’89. S-a trezit lumea din somnul odios al comunismului sau a ales varianta mai uşoară, dar fatală, a nepăsării şi a ignoranţei?
“Ţăran de oraş taxat ştiai că din tot congresul/ Singurul retras din funcţie e cuplul Ceauşescu./ Unde se-ascunde restu?/ Cine-a pitit Piteştiu?Şi te reeducă-n Playboy să pui Biblia la resturi?” (versuri raku)

raku: Îi spuneam bătrânului domn Tatulici, invitat fiind în emisiune, puţin după 15 ianuarie 2012, că problemele României actuale încep nu din perioada ’89, ci chiar de pe vremea lui Codreanu, pe vremea mişcărilor sioniste, poate chiar mai din spate… Când a auzit cuvintele acestea a dat subit legătura în piaţă şi mi-a spus că sunt „tânăr”. Ca să înţelegem la ce fel de cenzură ma refer continui un pic: problema românilor, în afară de lenea de pe alocuri, a fost mereu mână în mână cu trădarea, laşitatea, necinstea, vânzarea ţării, adica vânzarea muncitorilor, infrastructurii, clădirilor, a bogăţiilor naturale şi a „prostimii” către străini, dezbinarea, exploatarea aproapelui etc.

O oligarhie de boieri autohtoni, ciocoi vechi, pentru a trăi neconform cu voia Tatălui Nostru, într-un paradis propriu, s-au pus bine cu nişte „organizaţii internaţionale” furând împreună poporul român. Încât să le fie lor bine şi celorlalţi rău. Urmaşii lor, ciocoii noi, actualii demnitari (1989-2012) continuă azi dezmăţul acesta la umbra legilor lor, tot pe cârca celor mulţi. Piesele mele, deloc vulgare comparativ cu reclamele româneşti de tot soiul, deranjează pentru că ating şi astfel de personaje, probleme, adevăruri.
Cenzura e tacită, subtilă, pasivă; se invocă scuze prin alte motive decat cele reale. Altfel de ce nu ar difuza televiziunile piesa „căutând” – raku feat. Ombladon? Sau retoric: credeţi că mă va mai invita vreodată televiziunea aceea la vreun interviu? Nu i-am jignit cu nimic dar probabil că se tem să audă masele adevărul despre unele lucruri.

NN: Pe ce traseu o vom apuca noi românii? Şi o întrebare venită din partea cititorilor NN: Ce ai vrea să transmiţi generaţiei actuale, o generaţie fără repere morale clar conturate şi supusă unei manipulări în fiecare zi? Ce modele ar trebui sa aibă tinerii şi la cine ar putea să se raporteze atunci când caută răspunsuri?

raku: Sper că românii o vor apuca pe cărarea către Dumnezeu. El indică modele de urmat la care să se raporteze toţi oamenii. Tinerii dacă n-au bunici depravaţi, să vorbească cu ei, să-i asculte! Dumnezeu, prin unii dintre oameni reaminteşte reperele morale. Punctez cam în toată muzica mea aceste idei.

NN: Anul 2012 e un an în care mai mult ca niciodată suntem asaltaţi din toate părtile şi pe toate canalele media cu scenarii şi previziuni despre sfârşitul lumii. Ce mesaj ai pentru cei care se îngrijoreaza cu privire la sfârşitul lumii şi se gândesc mai puţin la sfârşitul lor ca indivizi?

raku: Din punct de vedere științific, am înțeles de la un cercetător, pe nume David Bruce Hughes (vezi documentar: “Singularitatea în matrice”), că suntem într-un punct în care schimbarea crește cu o rată foarte ridicată, atingând curând un alt punct de maxim, cum cică s-a mai întamplat de-a lungul existenței lumii. Dar din punct de vedere științific sunt mai degrabă sceptic, pentru că știința în general se chinuie să măsoare și ceea ce nu se poate măsură.

Din punct de vedere religios lumea mereu s-a îngrijorat cu privire la sfârșitul lumii și mulți savanți și teologi au făcut preziceri greșite bazate pe așa-zise calcule după textul biblic. Recomand cartea părintelui Petre Chiricuță – “Parusia sau a doua venire”, care mi-a fost împrumutată de către unul din fiii lui Radu Vasile. Pace lor! Aceasta carte mi-a atras atenția așa: că e mai bine să mă îngrijorez eu de sfârșitul meu ca individ, adică de cât de pregătit sunt eu pentru trecerea prin moarte, decât de sfârșitul lumii în ansamblu. Dar cele mai bune “indicații” despre sfârșitul lumii ni le dă Iesua care spune așa:

31. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

32. Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.

33. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi acea vreme. (Evanghelia după Marcu, cap. 13)

Slavă Lui Elohim!

NN: Transmiţi foarte multe mesaje spirituale prin versurile tale. Mulţi nu ezită să te numească un fel de “apostol modern” al ortodoxismului românesc. Cum comentezi această afirmaţie şi care este mesajul pe care ai dori să-l înteleagă cel mai bine lumea, dintre toate mesajele pe care le transmiţi neobosit de atâţia ani?

raku: Dar uneori am luat-o şi la stânga, am spus şi porcării, şi uneori greşesc ca orice păcătos de om şi în viaţă şi în versuri. Eu nu mă ofer pe mine drept model de urmat cum greşit o fac unii. Iar faptul că am retransmis idei demne de urmat nu mă transformă într-un ortodox (drept credincios). Nici botezul primit inconştient nu ştiu dacă mă face ortodox. Însă protecţia lui Dumnezeu, am simţit-o mereu, chiar şi în momentele în care sunt cretin. Eu cred că e o greşeală să fiu pus la categoria “apostoli moderni”. Multe dintre titlurile, informaţiile sau uneori bârfele pe care le citiţi în afara canalelor mele oficiale nu sunt alese, enunţate, sugerate de mine.

NN: Întrebat de reporteri ce înseamnă un om de dreapta, Petre Ţuţea a răspuns:”Un român absolut, asta înseamnă”. Ce însemnă pentru raku un om de dreapta?

raku: Nu ma pricep la termenii politici stânga şi dreapta aşa cum sunt reprezentate azi. Dreapta de altă dată poate că era alcătuită de omul drept. Dacă dreapta presupune astfel de oameni o admir. Azi văd cele doua sisteme în care am trăit, comunism şi capitalism, ca pe două dintre capetele aceluiaşi balaur. Unul te bate cu securitatea bolşevică pentru că tu crezi în Dumnezeu ci nu în partidul comunist. Iar altul te bate cu mineri, cu jandarmi dezrădăcinaţi de la plug (care nu pot sau nu au voie să gândească) în Piaţa Universităţii, te taxează feudal, îşi bat joc de tine prin tribunale, tot din ordinul foştilor securişti şi nomenclaturişti comunişti; pentru că ei sunt speţa lui Cain, idolatrii ai şarpelui cel mândru sau atei care cred că tu şi bunurile tale sunteţi proprietatea lor, până când ajungem toţi în groapă şi intrăm în aşteptarea dreptei judecăţi. Asta îţi fac ei pentru că vrei să nu-ţi mai ia pâinea de la gură şi să poţi trăi şi tu liber pe pământul pe care te-a pus Dumnezeu.

Mult um im Sursei.