Termenul de „copil indigo” provine de la telepata Nancy Ann Tappe, care a clasificat personalităţile oamenilor, după culoarea aurei.
În general, fiecare din epocile universale este însoţită de o preponderenţă, la oameni, a acelei culori. De exemplu, acum majoritatea adulţilor sunt fie Albaştri, fie Violet, care sunt cele două culori dispunând de cele mai necesare atribute pentru această Epocă Violet a tranziţiei. în timpul epocii viitoare, Epoca Indigo, culoarea indigo va reprezenta norma. (Cum să înţelegem viaţa, prin culoare, 1982)
Potrivit lui Tappe, fenomenul indigo a fost recunoscut drept una din cele mai incitante schimbări ale naturii umane care a fost vreodată trăită de societate. Eticheta de indigo descrie tiparul energetic al comportamentului uman care există la ceva mai bine de 95% din copiii născuţi în ultimii 10 ani… Acest fenomen se petrece la nivel global şi, până la urmă, persoanele indigo, vor înlocui toate celelalte culori. în mica copilărie, cei indigo sunt uşor de recunoscut după ochii lor mari, cu privirea limpede. Sunt copii precoce,extrem de inteligenţi, cu o memorie prodigioasă şi o puternică dorinţă de a trăi după cum le dictează instinctul. Aceşti copii ai noului mileniu sunt suflete sensibile, dotate cu un nivel înalt de conştiinţă, care au venit aici pentru a ajuta la schimbarea vibraţiilor din viaţa noastră şi pentru a crea un singur tărâm, un singur Pământ şi o singură specie. Ei sunt puntea noastră spre viitor.