Sanctuar misterios construit de “Dacii nemuritori” din Turcia

40Nemrut Dagi însemnă în turcă “nemurirea dacilor” sau “dacii nemuritori”, realizăm că istoria strămoșilor noștri este mai complexă decât ne puteam imagina. Orașul megalitic se afla la o altitudine de peste 2000 de metri, pe unul dintre platourile din Munții Anti Taurus, Turcia. În urma săpăturilor efectuate, arheologii nu au ajuns la o concluzie clară, dar atribuie construcțiile și statuile descoperite civilizației commagenilor. Aceștia l-au avut ca rege pe Antioch I, care din motive necunoscute a declarat independența micului regat în anul 80 î.C. Regele Antioch I le-a inoculat oamenilor săi ideea de nemurire. Astfel, fiecare individ care trăia pe muntele sfânt se considera egal cu orice zeu. Această idee a fost înfățișată și prin sculpturile din piatră rămase moștenire peste ani.

Sursa